Legenda lui Narcis

E povestea frumosului baiat care-si contempla zilnic propria frumusete intr-un lac .Era atat de fascinat de el insusi , ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat. Leganda spune ca in acel loc a aparut o floare care s-a numit narcisa.
Oscar Wilde ii da acestei legende o altfel de conotatie , el povesteste ca atunci cand a murit Narcis ,au venit naiadele-zeitele izvoarelor si ale padurilor si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce , intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
-De ce plangi ?intreaba naiadele.
-Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
Invidioase ele zambesc ...
-Nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis...la urma urmelor desi noi am alergat mereu dupa el prin padure , tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
-Dar Narcis era frumos? intreaba lacul plin de uimire..........
-Cine altul poate sti mai bine decat tine raspunsera, surprinse naiadele. La urma urmelor ,doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme . Intr-un tarziu zise:
-Il plang pe Narcis , dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele , eu puteam sa vad reflectata , in fundul ochilor lui , propria-mi frumusete.



Frumoasa legenda lui Oscar Wilde...............profunda si plina de inocenta. Pacat ca in zilele de astazi noi oamenii nu reusim sa dam cortina la o parte ,vedem doar prin prisma ochilor si nu a sufletului ,ne lasam furati frecvent de aparente, dam o prea mare importanta aspectului fizic .
Sunt niste vremuri in care expunem prea multe in vitrine dar nu avem nimic in interior , ducem lipsa de acea lumina launtrica,de inocenta , de acea iubire neconditionata.
Lasati aceasta povestioara sa va deschida inimile , aminteate-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara ce o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.

Padurea - casa si izvorul vietii

Strabat abisul viselor eterne
Si ma strecor in vraja puritatii tale
De unde sorb un picur de nectar al vietii
Pasc spuma si mireasma fericirii ...
Iar tu - iluzie ce arzi in stele
M-ademenesti in vastul tau miracol
Si ma adormi in vise care nu mai mor.
Soapte de cristale si unde verzi de tainuire
Invaluie padurea sacra si misterioasa,
Lumina capata nuanta protectoare , de iubire
Si-aevea , sclipiri de iluzii revin,
Imbatandu-mi sufletul si viata mea fugara
In astri si fantasme , lasate la mocnire
Ce niciodata nu au fost arzand.
O padure! Frumoasa oaza salvatoare ,
Mireasma purpurie de lumina si speranta
Paseste pragul nepatruns al nemuririi,
Inalta-te pe piedestalul vietii-triumfeaza
Apoi intinde mana sa urcam si noi ...




debutul meu pe blog............sorry dar nu stiam cum sa incep si ce sa scriu.
Azi am fost prin gradina botanica si mi-am amintit de o poezie mai veche de-a mea care se potriveste foarte mult cu starea de spirit ce dainuie pe aleile umbroase ale gradinii.............atmosfera mirifica ce-mi aminteste de parfumul Moinestiului ,orasul copilariei mele.